Rolul fosforului (P) în organism

Fosforul este al doilea mineral esenţial, după calciu, ce se găseşte în fiecare celulă a organismului şi reprezintă 1% din greutatea medie corporală. Nici un proces metabolic nu se poate desfăşura în lipsa sa. O persoană adultă are în corpul său în jur de 600-700 de grame de fosfor, marea majoritate se află în oase şi dinţi (85%), restul fiind distribuit în muşchi (6%), nervi şi sânge (9%).

Hennig Brand, un negustor german de chimicale din Hamburg, scrie prima filă în istoria acestui mineral, în anul 1669. El a fost militar, apoi medic şi a făcut din pasiunea sa pentru alchimie cea mai spectaculoasă experienţă din toată perioada alchimică. A fiert urina umană în absenţa aerului, după care a distilat-o cu nisip. Atunci când s-a răcit a observat că produsul alb pe care l-a obţinut, lumina în întuneric.  Acest produs luminos l-a denumit  ”foc rece”.

În tabelul periodic al elementelor, fosforul are simbolul P după numele elementului din limba greacă “phosphoros”, care înseamnă purtător de lumină (phos=lumina, pherein=a purta). În anul 1777 Kunckel şi K.W. Scheele descoperă fosforul în oasele animalelor.

De mare importanţă pentru sistemul nervos sunt celule care conţin fosfor denumite fosfolipide sau fosfatide, dintre care cele mai cunoscute sunt lecitinele şi cefalinele. Aceste celule intră în structura membranelor celulare şi facilitează schimbul de substanţe dintre celulă şi mediul extern.

Fosforul, ca si fierul, nu poate fi folosit în organism decât cu ajutorul calciului. Dacă nu se realizează acestă combinaţie, prin care se formează sărurile cu fosfor (fosfatul de calciu) nu mai are loc depozitarea calciului în oase, unghii şi dinţi. Pentru a fi cât mai eficient acest proces, raportul dintre calciu şi fosfor trebuie să fie doi la unu.

Foarte importantă este menţinerea acestui raport, deoarece în cazul unui dezechilibru ele se comportă ca antagoniste şi concurente, încât elementul mai bine reprezentat îl anihilază pe cel mai slab. Organismul omului deţine acele pârghii complexe de control (sistemului nervos central, sistemului endocrin) prin care regleză la nivelul optim acest raport.

În această ecuaţie rolul fundamental îl deţine cele patru glande parotide, care sub coordonare nervoasă secretă produşi endocrini (parathormoni) ce controlează  metabolismul fosfo-calcic.

Alături de calciu, vitamina D, este indispensabiă pentru metabolizarea fosforului. Fosfocreatina, este un compus important pe bază de fosfor ce asigură baza energetică a muşchilor. În ţesuturile moi proporţia fosforului este mult mai mare şi îndeplineşte rolul de enzimă.

Rolul fosforului în organism

Alături de calciu contribuie la formarea şi întărirea oaselor, dinţilor, unghiilor, gingiilor.

Are un rol important în contracţia musculară şi în funcţiile sistemului nervos.

Joaca un rol esenţial în cadrul moleculei ATP, care furnizează energia în metabolismul carbohidraţilor, proteinelor şi grăsimilor.

Intră în structura acizilor nucleici (AND şi ARN) care controlează moştenirea noastră genetică.

Transportă acizii graşi în organism.

Ajută la stabilirea unui echilibru acid-bază, menţinând neutralitatea fluidelor corporale, ajută la formarea glicogenului hepatic.

Controlează activitatea sexuală, nervoasă şi intelectuală.

Are rol în folosirea de către organism a hidranţilor de carbon.

Ajută la formarea enzimelor.

Este esenţial pentru dezvoltarea intrauterină a fătului.

Doza zilnică recomandată (DZR)

În mod normal aportul alimentar zilnic este suficient încât să acopere nevoile organismului. DZR este următoarea: 100 – 275 mg pentru copiii mici, 460 – 500 mg pentru copii, 1250 mg pentru adolescenţi, 700 – 800 mg pentru adulţi, 1200 mg pentru femeile însărcinate.

Dimineaţa şi în lunile mai – iunie asimilarea fosforului este maximă, iar seara  şi în perioada de iarnă este minimă.

Absorbţia de fosfor din dieta zilnică, în proporţie de 50-70%, este favorizată de grăsimi, în schimb, este împiedicată de cantităţile excesive de calciu. Împreună formează combinaţii insolubile care se elimină prin fecale.

Surse naturale

Concentraţia de fosfor la plante este mare în seminţe, spre deosebire de calciu a cărui concentraţie este mult mai mare în frunze. Alimente naturale bogate în fosfor: migdale, nuci, alune, cătină, castane, smochine uscate, pătrunjel (rădacină), mazăre, păstârnac, conopidă, fasole verde, varză, gulii, cicoare, sparanghel, urzici, cereale, broccoli, usturoi, telină, morcovi, ceapă, cartofi, păpădie, polen, ciuperci, caise, zmeură, coacăze, smochine proaspete, cireşe, banane, măceşe, vişine, mure, corcoduşe, prune, portocale, căpşune, aronia, afine, struguri, germeni de grâu, praz, roşii, unt de arahide, ficat, lapte, lactate, pui, peşte, ouă, seminţe de dovleac, seminţe de floarea soarelui, muşchi de vită, carne de porc.

Băuturile carbogazoase, cărnurile şi produsele procesate industrial (mezelurile, cremele de uns pe pâine, ciocolata, margarina, brânzeturile, etc.) coţin lecitine şi aditivi fosfaţi (E240, E338, E339, E341, ş.a), care interferează cu absorbţia calciului, fierului, zincului, magneziului şi împiedică absorbţia fosforului la nivelul intestinului. Acesta este motivul pentru care în organism ajunge  mult mai mult fosfor decât calciu.

Deficitul fosforului

Carenţa fosforului în organism poate surveni în perioada de creştere, sarcină, alăptare. Un regim alimentar dezechilibrat, malabsorbţia digestivă, stresul, utilizarea abuzivă de medicamente antiacide pe bază de hidroxid de aluminiu sunt o serie de factori care diminuează aportul de fosfor în organism.

Nivelul de fosfor din sânge (fosforemia) scade în cazul hipersecreţiei glandelor parotide şi a lipsei vitaminei D. Creşte în cazul hiposecreţiei parotidelor, în caz de insuficienţă renală sau intoxicatii cu vitamina D.

Deficitul de fosfor poate duce la: astenie, oboseală musculară, demineralizări osoase, apariţia cariilor, afecţiuni osoase, căderea părului, tulburări neurologice, paratiroide, cardiace, respiratorii, sexuale, intestinale (boala celiacă), disfuncţii renale, scăderea capacităţii intelectuale, spasmofilie, pioree, stagnarea creşterii la copii (rahitism).

Atunci când în organism se află prea mult fosfor, pot apare semne similare cu cele ale deficitului, însă cu manifestări mai severe. De asemenea, excesul de fosfor, poate provoca şi alte dereglaje sau afecţiuni ca anemie, osteoporoză, microlitiază sau litiază urinară.

Sfaturi utile

Dacă eşti înţepat de o căpuşă, umezeşte un băţ de chibrit şi fă uşor cercuri în jurul locului unde şi-a înfipt capul. În câteva minute îşi va scoate singură capul şi se va urca pe băţul de chibrit, deoarece este înnebunită după mirosul de fosfor. Dacă apuci căpuşa cu mâna rişti să-i rupi capul care îţi va rămâne înfipt în piele şi prin saliva acesteia să contactezi boala Lyme (Bolerioză). Imediat contactează un medic pentru a urma un tratament cu antibiotice.

Alimentele naturale, bogate în fosfor sunt de un real folos elevilor şi studenţilor care se află în perioada examenelor, deoarece acestea ajută la producerea naturală a lecitinei care stimulează capacitatea de învăţare.

Au nevoie de un aport suplimentar de fosfor atleţii de performanţă sau la cei care practică bodybuilding, persoanele care au ţinut o perioadă de post, sau cele care suferă de alcoolism, malabsorbţie, vărsături şi diaree severă, hiperinsulinism, hiperparatiroidism primar, cetoacidoză diabetică, arsuri grave, carenţe de vitamina D (rahitism la copii şi osteomalacie la adulţi), alcaloză respiratorie, hipercalcemie, hipercalciurie idiopatică, septicemie cu germeni Gram negativi, sindrom Fanconi.

Nu au nevoie de aport suplimentar de fosfor persoanele care suferă de insuficienţă renală, fracturi osoase în curs de vindecare, acromegalie,  sarcoidoză, acidoza metabolica, cetoacidoza diabetica,  hipervitaminoza D, hipertiroidism, hipoparatiroidism şi pseudohipoparatiroidism, hipocalcemie, metastaze osteolitice, sindrom de strivire, boala Addison, etc. Mare atenţie la utilizarea suplimentelor de fosfor şi potasiu care poate duce la creşterea nivelului de potasiu în sânge. Hiperkalemia provoacă grave afecţiuni cardiace.

Chelatorii acizilor biliari se iau cu cel puţin o oră înainte sau cu patru ore după ce se consumă aceste medicamente, deoarece reduc cantitatea de fosfor din alimente sau suplimente.

Persoanele care au peste 40 de ani ar fi bine să reducă consumul săptămânal de carne şi să introducă în consum mai multe legume cu frunze. După această vârstă rinichii nu mai ajută la fel de bine eliminarea excesului de fosfor.

Unele băuturi răcoritoare carbogazoase, energizante pe bază de acid fosforic, preferate de copii şi de adolescenţi sunt foarte periculoase, nu numai că descalcifiază, dar precipită unele săruri la nivelul aparatului urinar şi favorizează microlitiaze şi litiaze (nisip sau pietre la rinichi).

Dacă ai accesat pentru prima dată acest site, te invit să completezi formularul din partea dreaptă şi să te abonezi. În acest mod voi putea să te anunţ, atunci când  postez noi materiale de valoare şi când lansez diverse concursuri.

Îmi poţi spune într-un comentariu care este opinia ta legată de acest articol şi ce faci tu pentru a te bucura din plin de beneficiile fosforului?

Dacă tu crezi că celor din jurul tău le-ar fi utile aceste informaţii, te rog să  dai Like & Share şi să recomanzi cu toată încrederea acest site: http://revitalizeazasanatatea.ro/ sau această pagină de Facebook.

Cu drag,

Aura  Mihăilescu